La data de 22 ianuarie curent, în incinta sălii de ședință a Consiliului raional s-a desfășurat atelierul de instruire privind „Avertizorii de integritate la nivel local: de la aspecte teoretice la spețe practice”.
Evenimentul a fost organizat de către specialiștii secției Administrație publică în colaborare cu Transparency International Moldova, având ca scop consolidarea mecanismelor de protecție a persoanelor care raportează practici ilegale în cadrul instituțiilor publice.
Atelierul a fost facilitat de domnul Vitalie Moisei, expert în cadrul Transparency International Moldova cu informații utile pentru aleșii locali (primari și consilieri raionali), funcționari publici din domeniul educației, cultură și din cadrul subdiviziunii aparatului președintelui raionului care au fost interesați de eficientizarea proceselor de prevenire și combatere a corupției în serviciul public
Subiectele abordate în cadrul instruirii au fost: cadrul legal și obligațiile autorităților publice locale unde participanții au analizat prevederile-cheie ale Legii nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate, rolul și responsabilitățile autorităților locale, precum și canalele interne și externe de raportare, protecția și gestiunea dezvăluirilor unde s-a pus un accent deosebit pe asigurarea confidențialității persoanei care face dezvăluirea și pe mecanismele de prevenire a riscurilor de represalii.
Implementarea corectă a mecanismului avertizorilor de integritate nu este doar o obligație legală, ci și un instrument vital pentru o administrație transparentă. Prin protejarea celor care semnalează nereguli, se contribuie direct la îmbunătățirea mecanismelor interne și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
- Detalii
- Accesări: 62
La data de 20 ianuarie 2026, la Consiliul raional Fălești a avut loc o ședință de lucru cu proiectanții responsabili de elaborarea studiului de fezabilitate și a documentației tehnice pentru restaurarea Școlii primare, obiectiv inclus în proiectul transfrontalier „CBC – Rute către Rădăcini Culturale”.
În cadrul vizitei, membrii echipei de implementare a proiectului, împreună cu specialiștii proiectanți, au analizat studiul de fezabilitate și documentația tehnică prezentată spre consultare, fiind purtate discuții detaliate privind soluțiile propuse. Totodată, au fost formulate observații și recomandări tehnice, necesare pentru îmbunătățirea și definitivarea variantei finale a documentației tehnice de proiect, în termenii stabiliți.
De asemenea, de comun cu șeful Întreprinderii Municipale ”Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești, Dnl. Ion Rotari și șeful Sucursalei Fălești-Gaz, Dnl. Straciuc Sergiu, a fost realizată o ieșire în teritoriu la Școala primară, unde au fost examinate posibilitățile de branșare la rețelele de apă, canalizare și rețeaua de gaze naturale. Totodată au fost clarificate unele aspecte ce țin de căile de acces și amenajarea teritoriului adiacent.
Discuțiile s-au axat pe asigurarea conformității documentației de proiect cu cerințele tehnice, normativele în vigoare și obiectivele proiectului, astfel încât intervențiile propuse să contribuie eficient la conservarea patrimoniului cultural și valorificarea potențialului turistic al regiunii.
Consiliul raional Fălești își reafirmă angajamentul pentru implementarea riguroasă și transparentă a proiectului, precum și pentru cooperarea strânsă cu toți partenerii implicați, în vederea realizării cu succes a activităților planificate.
- Detalii
- Accesări: 21
Cu prilejul aniversării a 176 ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, marcată anual la data de 15 ianuarie, conducerea raionului împreună cu funcționarii publici din cadrul Consiliului raional, reprezentanții instituțiilor de cultură și educație, bibliotecari, cadre didactice și iubitori de literatură au depus de flori la monumentul poetului.
Activitatea a fost deschisă oficial de către Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului, care a menționat în discursul său solemn, că astăzi îi aducem un omagiu marelui poet pentru moștenirea sa literară și mereu să redescoperim opera eminesciană, izvor de profunzime, sensibilitate și adevăr românesc. Lectura poeziilor și a scrierilor sale ne ajută să înțelegem mai bine valorile identității noastre culturale, frumusețea limbii române și aspirațiile spirituale ale neamului. Prin citirea operei lui Mihai Eminescu, păstrăm vie memoria poetului și transmitem generațiilor viitoare respectul pentru cultura și patrimoniul nostru național. Cu un recital de cuvinte alese consacrat omagiului adus marelui poet a venit și reprezentanții IP ,,Biblioteca Publică Mihai Eminescu” din orașul Fălești.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul Zilei Naționale a Culturii și a fost însoțit de recitaluri de poezie și alte manifestări culturale. Astăzi îi aducem un omagiu marelui poet pentru moștenirea sa literară.
- Detalii
- Accesări: 41
În contextul sărbătorilor de iarnă, Președintele raionului a fost felicitat de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport care a adresat urări de bine, sănătate și prosperitate pentru anul care vine.
Au fost transmise mesajele de sărbătoare într-o atmosferă caldă, evidențiind importanța promovării valorilor culturale, a tradițiilor naționale și a spiritului comunitar, specifice acestei perioade a anului.
Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului a mulțumit pentru frumoasa inițiativă și pentru urările primite, apreciind activitatea Direcției Cultură în promovarea patrimoniului cultural, susținerea instituțiilor de cultură și organizarea evenimentelor care contribuie la consolidarea identității locale.
Întâlnirea a prilejuit un schimb de gânduri bune și speranțe pentru un an nou cu realizări, proiecte durabile și cooperare eficientă în beneficiul comunității raionale.
- Detalii
- Accesări: 109
În ajunul sărbătorilor de iarnă, Consiliul raional a avut deosebita plăcere de a primi colindătorii din cadrul Instituției de Educație Timpurie nr. 5 „Soarele”, care au adus spiritul Crăciunului, bucuria copilăriei și tradițiile strămoșești.
Cei mici, îmbrăcați în costume populare și acompaniați de cadrele didactice, au prezentat un frumos program artistic de colinde, urături și poezii, transmițând mesaje de pace, sănătate și bunăstare pentru anul ce vine. Prin glasurile lor curate și zâmbetele sincere, copiii au reușit să creeze o atmosferă festivă și emoționantă, apreciată de toți cei prezenți.
Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului, le-a mulțumit micilor colindători și educatorilor pentru implicare, pentru promovarea valorilor culturale și pentru păstrarea tradițiilor de iarnă, oferindu-le în semn de recunoștință dulciuri și urări de sărbători fericite.
- Detalii
- Accesări: 118
La data de 22 decembrie curent, în incinta Consiliului raional au răsunat primele colinde cu prilejul minunatelor sărbători de iarnă Crăciunul și Anul Nou care vine 2026. Cu glasuri cristaline și port popular, micii colindători din cadrul Instituției de Educație Timpurie nr. 12 ,,Andrieș” din orașul Fălești au interpretat colinde străvechi, reamintindu-ne tuturor despre importanța păstrării identității noastre culturale. Sunetul clopoțeilor și urăturile de bine au creat un moment de reflecție și bucurie.
Mesagerii colindelor pentru prestația artistică prilejuită Anului Nou au primit în dar dulciuri și pâine din partea Domnului Vadim ROȘCA, Președintele raionului care le-a transmis urări de sănătate, pace și prosperitate pentru anul care vine.
- Detalii
- Accesări: 183
La data de 25 noiembrie curent, domnul Ivan DANII, Directorului General al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru și doamna Nadejda JOSANU, șefa Direcției evaluarea bunurilor din cadrul Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru au efectuat o vizită de lucru în raionul Fălești.
Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional, unde a reunit reprezentanții ai administrației publice locale de nivelul I, primarii orașului, satelor și comunelor din raion, specialiștii din cadrul Consiliului raional și alți factori de decizie relevanți.
Scopul vizitei a fost consolidarea colaborării între autoritățile publice centrale și cele locale precum și fortificarea capacităților autorităților publice locale cu privire la procedura de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile.
- Detalii
- Accesări: 165















