Aplicații la Protecția civilă în satul Bocani
La data de 27 mai curent, în satul Bocani s-au desfășurat aplicații la protecția civilă, în conformitate cu planul de activitate a Protecției Civile pentru anul 2025 aprobat de către Domnul Vadim ROȘCA, Președintele comisiei situații excepționale a raionului Fălești.
Genericul evenimentului a fost măsurile organelor de conducere și a formațiunilor medicale a primăriei satului Bocani în caz de cutremur de pământ, contaminări cu elemente radioactive și ninsori abundente.
Scopul instruirii a fost punerea în practică de către formațiunile medicale, a efectivului de comandă a primăriei la organizarea și aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a cazurilor de cutremur de pământ, contaminări cu elemente radioactive și ninsori abundente pe teritoriul satului Bocani.
- Detalii
- Accesări: 426
Cupa Președintelui raionului Fălești 2025
Turneul republican la șah „Cupa Președintelui raionului Fălești 2025” desfășurat la data de 25 mai curent în incinta Casei de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri „Eleonora Găină” orașul Fălești, a întrunit peste o sută cincizeci de pasionați ai jocului de șah cu vârste cuprinse între 5 și 75 ani, reprezentanți din 11 localități: orașul Cricova, satul Măgdăcești, raionul Criuleni, orașul Strășeni, municipiul Chișinău, orașul Rîșcani, orașul Nisporeni, Centrul de Creație, orașul Nisporeni, Școala sportivă, satul Chișcăreni raionul Sîngerei, orașul Dondușeni, orașul Fălești Casei de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri „Eleonora Găină” și satul Făleștii Noi.
Jocul s-a desfășurat în 5 runde la 10 categorii de vârstă. Cupa Președintelui și premiul bănesc a revenit echipei din orașul Strășeni, locul doi și premiu bănesc a revenit echipei de la Casa de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri „Eleonora Găină” Fălești, iar locul III și premiul bănesc a revenit echipei din orașul Cricova. Medalii, diplome și premii bănești au primit și câștigătorii locurilor I, II, III la fiecare categorie de vârstă.
Scopul turneului a fost promovarea jocului de şah în rândul copiilor, tinerilor și adulţilor identificarea, evidenţierea şi stimularea tinerilor şahişti. Implicarea reprezentanţilor APL/ONG în promovarea jocului de şah, evaluarea nivelului de pregătire a şahiştilor din raion/ regiune/ republică și facilitarea colaborării între echipele de şah din țară.
- Detalii
- Accesări: 429
Campionatul Național la Kickboxing
În perioada 21-23 mai 2025 în orașul Fălești se desfășoară Campionatul Național la Kickboxing.
Deschiderea oficială a avut loc la data de 22 mai cu participarea domnului Vadim ROȘCA, președintelui raionului Fălești, Alexandru SEVERIN, primarului orașului Fălești și Tudor GOREA, președintele Federației de Kickboxing .
Activitatea a fost organizată de antrenorul Serghei SEDOI, cu un număr record de 450 de sportivi din întreaga țară cu performanțe și spirit de echipă.
Mai multe fotografii
- Detalii
- Accesări: 455






