Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
 
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
 
diasp
ast fl 3

Stimați membri de sindicat ai Sindicatului Angajaților din Serviciul Public

  În atmosfera tradițională a  sărbătorilor frumoase de iarnă vin cu mesajul de felicitare pentru Dumneavoastră cu sincere urări de bine pentru Anul Nou ce vine.

  Cu acest frumos prilej exprim un sincer mulțumesc pentru  munca și activitatea depusă de membrii Biroului Executiv al Asociației Sindicale Teritoriale și membrii de sindicat din cadrul Organizațiilor Primare din raion, în vederea promovării valorilor sindicalismului și respectării drepturilor fundamentale ale salariaților.

  Am ajuns la finele anului cu realizări, dar și cu multe probleme care  șteaptă soluționate. Succesele noastre au fost și vor fi  posibile  grație echipei sindicale  din care facem parte, fiecare la locul de muncă unde activează zi cu zi.

  Fie ca anul care vine să Vă aducă  Dumneavoastră și familiilor Dumneavoastră prosperitate, sănătate, succese  și stabilitate.

La MULȚI ANI!

SĂRBĂTORI FERICITE!

  Cu respect,

  Ana BORDENIUC, președintele Asociației Sindicale SINDASP Fălești

ms sindasp

  La 26 noiembrie curent, membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit în ședință ordinară în incinta Casei Sindicatelor.

FOTO 1 

  În cadrul ședinței au fost examinate chestiunile privind:

  • materialele Congresului VI al Federației SINDASP;
  • executarea bugetului sindical al Federației pentru anul 2019;
  • raportul Comisiei de Cenzori pentru anul 2019,
  • unele remanieri în componența Consiliului.
  • examinarea proiectelor de hotărâri ale Congresului VI al Federației SINDASP.
  • Toate proiectele de hotărîri au fost propuse spre aprobare delegaților Congresului VI al Federației SINDASP, planificate pentru 18 decembrie curent.

Mesaj de felicitare pentru Domnul Sergiu FÎNTÎNA

Stimate Domnule Președinte! 

    Membrii Biroului Executiv al Asociației Sindicale Teritoriale SINDASP, Vă adresează cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, urându-Vă multă sănătate, viață lungă și noi succese. 

   Vă dorim ca toate lucrurile minunate, care au împlinit viața Dumneavoastră atât în plan profesional, cât și în plan personal, să cunoască a continuare frumoasă și să Vă ofere mari perspective pentru viitor.

   Apreciem colaborarea și parteneriatul în activitatea obștească ca conducător și ca   membru activ de sindicat în cadrul Sindicatului Angajaților din Serviciul Public al raionului, activitate exercitată cu responsabilitate, competență și înaltă eficiență.

   Realizări frumoase, multe bucurii și clipe fericite în viață!

La Muți Ani!

  Cu sincere considerațiuni,
  Ana Bordeniuc,
  Președintele Asociației Sindicale Teritoriale SINDASP

  Doamna Ana Bordeniuc, președintă a Asociației Sindicale Teritoriale Fălești a Federației SINDASP, în această zi frumoasă, suntem onorați să Vă transmitem cele mai sincere urări de sănătate, mai mult ca niciodată valabile la ziua de azi, pace în suflet și armonie, bucurie și fericire alături de cei dragi, dorindu-Vă, totodată, vigoare și perseverență în tot ceea ce faceți!

  Din numele membrilor de sindicat din cadrul asociației Vă transmitem gânduri de bine și un sincer „La mulți ani!!!”

  Cu respect, membrii de sindicat din cadrul Asociației Sindicale Teritoriale Fălești a Federației SINDASP !

Stimată Doamnă  Natalia Negură,

membru Biroului Executiv al Asociației Sindicale Teritoriale SINDASP

Cu prilejul zilei de naştere, Vă adresez sincere urări de sănătate și  prosperitate, apreciind munca Dumneavoastră  ca membru de sindicat în cadrul Direcției Generale Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului și ca membru al Biroului Executiv al Asociației Sindicale Teritoriale, activitate exercitată cu responsabilitate, competență și înaltă eficiență.

Vă doresc ca și în continuare să  ne fiți un   bun coleg în activitatea obștească!

Realizări frumoase, multe bucurii și clipe fericite în viață!

La Mulți Ani!

  Cu profund respect,
  Ana Bordeniuc,
  Președintele   Asociației Sindicale Teritoriale SINDASP