În scopul promovării dreptului la informație și a Legii nr. 148/2023 privind accesul, la informațiile de interes public, Cancelaria de Stat, cu sprijinul Proiectului Consiliului Europei „Sprijin pentru pluralismul media şi libertatea de exprimare în Republica Moldova”, a elaborat trei spoturi video de informare.
- spotul nr. 1 – reflectă noutățile din Legea nr. 148/2023 privind accesul la informațiile de interes public și beneficiile acesteia pentru cetățeni;
- spotul nr. 2 – prezintă categoriile de informații publice la care cetățenii pot avea acces liber;
- spotul nr. 3 – descrie modul în care cetățenii pot solicita accesul la informațiile de interes public.
- Detalii
- Accesări: 647
Cu profundă tristețe și regrete nemărginite, anunțăm plecarea dintre noi a domnului Petru LUNGU, manager al IP Liceul Teoretic „A. Pușkin”, timp de 19 ani, profesor de fizică, consilier raional, primar al orașului Fălești, în perioada 1995-1999.
Domnul Petru LUNGU a fost mai mult decât un dascăl dedicat și un lider vizionar – a fost un om cu suflet mare, o personalitate care a lăsat o amprentă de neșters asupra comunității noastre educaționale. Prin profesionalismul, înțelepciunea și căldura sa, a inspirat generații de elevi și colegi, contribuind la formarea unor caractere puternice și la crearea unui mediu educațional de excepție.
Rămânem cu recunoștință pentru tot ceea ce a oferit cu generozitate și cu dorul unui om a cărui prezență a înnobilat locul pe care l-a numit acasă – școala și comunitatea noastră.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
- Detalii
- Accesări: 436
IP Centrul Național pentru Energie Durabilă (IP CNED), instituția publică de suport care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite în conformitate cu HG 1060/2023, în contextul realizării prevederilor stabilite în Planul de măsuri pentru pregătire de sezonul de încălzire 2024-2025.
Vă informează următoarele:
În scopul întreprinderii pașilor necesari pentru punerea în aplicare a măsurilor de atenuare și reducere a consumului de gaze naturale în caz de limitare a furnizării gazelor naturale, în special măsurilor 43 și 44 din Tabelul 7 din Planul menționat, venim cu materialul informativ elaborat în cadrul Campaniei de informare privind eficientizarea energetică organizată de IP CNED.
Materiale informative spre distribuire, despre oportunitățile de a reduce costurile la energie și creșterea gradului de conștientizare a importanței eficienței energetice și aplicării soluțiilor de eficiență energetică împreună cu IP CNED:
https://cned.gov.md/sites/default/files/document/attachments/pliant_cned_print_.pdf
https://cned.gov.md/sites/default/files/document/attachments/final_feerm.pdf
https://cned.gov.md/sites/default/files/document/attachments/produsul_de_finantare_feerm.pdf
https://cned.gov.md/sites/default/files/document/attachments/flyer_a4_ro_2000ps.pdf
- Detalii
- Accesări: 559















